Alatura-te campaniei #WorldRecycleWeek si H&M te rasplateste cu un voucher!

Nu stiu daca ati auzit de noua campanie #WorldRecycleWeek de la H&M, dar intre 18 si 24 aprilie si-au propus sa colecteze 1000 de tone de haine pe care clientii lor nu le mai poarta. Nu vorbesc despre hainele acelea pe care vi le-ati cumparat si nu prea le-ati purtat, ci mai degraba despre cele uzate sau rupte.

Toate cele peste 3600 de magazine H&M din jurul lumii nu asteapta doar sa iesiti cu sacosa plina, ci ca sa si intrati cu ea tot plina, dar de haine vechi.  Sunt sigura ca multe dintre noi avem haine uzate si pe care nu prea le mai purtam, asa ca ma gandesc ca decat sa le aruncam la gunoi, poate ca ar fi mult mai bine sa fie refolosite.

H&M se pare ca a colectat haine si pana acum, initiativa pornind inca din anul 2013, in incercarea de a minimaliza impactul pe care industria modei il are asupra mediului.

Stiu, poate ca o sa spuneti ca ultima problema cu H&M si cu brandurile din industria modei e fix asta, avand in vedere multe alte probleme cu care se confrunta industria asta si care au fost aduse in atentia noastra in ultimii ani.

Cred totusi ca ideea campaniei #WorldRecycleWeek este una buna, si o vad mai degraba ca pe o initiativa de responsabilizare a noastra. Chiar cred ca ar trebui sa acordam o mai mare atentie reciclarii, ar trebui sa ne gandim de doua ori inainte sa aruncam ceva la gunoi, ar trebui sa fim un pic mai responsabili. Vad oamenii care arunca inca gunoi pe strada cu nonsalanta si fara pic de remuscare, ce sa mai vorbim despre sortarea gunoiului in cazul acestor oameni.

Schimbarea sta desigur in fiecare din noi, si incepe de la un singur om. Trebuie sa incercam sa facem noi lucrurile cum trebuie, poate prin puterea exemplului vor ajunge si cei din jur sa faca la fel.

De pe site-ul lor am aflat si ca prin reciclarea unui singur tricou se pot economisi 2100 de litri de apa. Daca cifra asta este reala, cred ca arata cat de important este sa incercam sa reciclam ceea ce se poate recicla. Nu prea facem noi asta, sa fim seriosi, si tare mi-e ca nici nu o sa o facem pana cand nu o sa fie obligatoriu sau pana in momentul in care n-o sa mai avem alta alternativa.

Cica in fiecare an sunt aruncate milioane de tone de haine la gunoi. Eu sincer nu imi amintesc sa fi aruncat prea des haine la gunoi, iar atunci cand am facut-o a fost pentru ca nu am avut unde sa le reciclez sau cui sa le dau. Vorbesc despre hainele acelea care erau foarte uzate, adica rupte si vai de ele, care nici pe post de carpe nu mai mergeau folosite. Am vazut insa destul de des haine la ghena, la fel de des cum vad si mancare, dar asta e alta discutie.

Poate ca sunteti curiosi ce pot face cei de la H&M cu hainele pe care le duceti voi la reciclat in saptamana #WorldRecycleWeek. Cele care inca se afla in conditii bune vor fi trimise in magazine second hand, cele uzate sau rupte vor fi procesate si folosite pentru carpe si presuri, dar si umplutura pentru pe scaune auto.

O alta parte vor fi macinate si se vor face noi tesaturi. Tesaturi din care se vor face haine noi, pe care la un moment dat o sa le ducem iar la reciclat. Si tot asa. Si uite asa hainele carora nu le mai dadeam nicio sansa vor fi repurtate, refolosite sau reciclate.

Eu din pacate nu o sa reusesc sa ajung la H&M in perioada campaniei, dar chiar mi-as fi dorit sa pot. Chiar sortasem acum ceva timp cateva haine din dulap pe care nu le mai pot purta, fiind fie rupte, fie largite.

Daca mergeti pentru cuponul de reducere, sau daca sunteti curiosi de valoarea acestuia, am vazut intr-un comentariu pe Facebook al celor de la H&M ca ar fi vorba despre un cupon de reducere de 5 lei, care se aplica pentru cumparaturi de minim 40 de lei.

Nu stiu daca asa se procedeaza la toate magazinele din tara, nici daca valoarea cuponului difera in functie de cate haine duceti, n-am gasit informatii legate de asta pe site. Probabil pornesc si ei de la ideea ca o faceti pentru mediu, nu pentru cuponul de reducere.

Voua cum vi se pare initiativa #WorldRecycleWeek a celor de la H&M?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *