The lover (1992), filmul care m-a convins să citesc și cartea

Știu că este prima postare de genul ăsta de pe blog, așa că sper să mă descurc. Chiar dacă mă mai uit din când în când la filme și găsesc câte unul care-mi place la nebunie, nu prea știu cât de tare le am eu cu recenziile de film, așa că ajung să le țin doar pentru mine.

E cam a doua mea tentativă de recenzie, deci nu știu ce așteptări să am de la postarea asta. Sper doar ca la final să vă fac măcar un pic curioși despre The lover (1992), așa cum am fost și eu când am hotărât să-i dau o șansă.

Circumstanțele care m-au făcut să-mi dau seama că trebuie să fie ceva cu filmul ăsta, genul acela de întâmplări care ar putea fi numite de alții coincidențe.

Nu prea cred eu în coincidențe, ci că lucrurile se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple, pentru că asta s-au dovedit a fi coincidențele pentru mine.

Zilele trecute căutam o comedie ceva mai veche, genul ăla de film cu proști la care râzi de cât de absurdă e situația. Am încercat câte o căutare pentru fiecare detaliu mai semnificativ pe care mi-l aminteam din film, dar nimic. Vă spun și vouă un pic din acțiune, poate există o persoană care l-a văzut, și care-mi poate spune și mie măcar numele filmului sau actorului principal.

Era un film despre un bărbat căsătorit, care întâlnește o femeie frumoasă și ajunge să fie amantul ei. Asta până în clipa în care soțul ei se întoarce acasă dintr-o călătorie, exact în momentul în care actorul principal îi făcea o vizită. Ea îl pune să iasă pe geam, apartamentul fiind situat la o înălțime foarte mare, iar de acolo situația ia o întorsătură de filme de proști.

Lumea se strânge în jurul blocului și încearcă să-l convingă să renunțe la ideea de a se arunca, se lasă cu televiziune, soția-l vede la TV și află despre amantă, amanta-i aruncă hainele pe geam ca să n-o prindă soțul, din astea. Nu vreau să mă uit iar la el, l-am văzut când eram mai mică la TV de m-am plictisit, dar aș vrea să am totuși posibilitatea să fac asta la un moment dat.

Mă rog, nu am găsit pe nicăieri filmul despre care v-am povestit mai sus, însă una dintre sugestiile de pe un site era chiar The lover (1992). Mi-a atras un pic atenția din titlu, însă tema amantlâcului nu mă tenta prea mult, așa că nici nu m-am mai agitat să caut un rezumat.

Asta până ieri, când mă uitam la TV și am poposit fix peste un trailer al aceluiași film. Suna foarte bine povestea filmului, așa că am așteptat să aflu care-i numele lui, pentru că deja eram pe jumătate convinsă că vreau să-l văd. În clipa aia habar nu aveam că este tot The lover (1992), dar m-am amuzat copios când am aflat că-i același film.

Ce m-a făcut pe mine curioasă? Probabil că ideea unui 1929 care încă nu era capabil să accepte dragostea dintre doi oameni de rase diferite. O Indochina în care protagoniștii se văd nevoiți să-și trăiască iubirea pe furiș, măcinați de constrângerile sociale și de rușine, pentru că nu-s amândoi albi.

Filmul este destul de explicit și are o tentă erotică destul de pregnantă, însă pe mine asta nu m-a deranjat, ci m-a făcut să înțeleg mai bine personajul feminin. Inocenta franțuzoaică Jane ii cade cu tronc milionarului misterios încă din prima clipă, care încearcă prin toate mijloacele să se bage în seamă cu ea.

Măcinată de problemele de acasă, Jane ajunge să-și găsească un refugiu atât în mașina neagră cu care o plimbă șoferul milionarului chinez, cât și în camera în care cei doi se întâlnesc pentru escapadele lor. Escapade care devin tot mai dese, moment în care filmul merge pe un fir erotic, și o ține tot așa.

Devine un pic plauzibil că mai urmează o scenă din aia, dar nu deranjant.

Pentru că vorbim despre o relație dintre o fată de 15 ani și un pic, și un bărbat care are aproape dublu vârstei ei, cred că scenele sunt justificate.

E clar că fiecare personaj caută altceva de la celălalt. Ea e atrasă de banii lui și de ideea de-ai face pe membri familiei să se mai agite un pic din cauza ei, el e atras de tinerețea și de inocența ei.

Scena mea preferată din The lover (1992) se regăsește și în trailer, fiind chiar ultima. Nu vreau să vă mai povestesc prea multe lucruri, pentru că n-o să vă mai vină să vă uitați la film, și-ar fi păcat.

Doar că e genul de film la care să vă dezbrăcați prima data de prejudecăți, pentru că altfel nu cred că o să vă placă pe cât mi-a plăcut mie.

Vă mai spun doar că finalul m-a făcut să plâng chiar și minute bune după ce s-a terminat filmul. Mai că și acum îmi dă o lacrimă în colțul ochiului, pentru că mi-e greu să accept ideea că viața e atât de nedreaptă și că dragostea este îngrădită de societate și de idei preconcepute.

Am plâns ca un copil mic căruia i-a căzut înghețata preferată de pe băț, ceea ce mă face să vreau să citesc și cartea.

Dincolo de erotism și de scenele care-i fac să tresare pe pudici, filmul ridică niște probleme destul de interesante. Mai că-mi pare rău că nu a fost mai lung, pentru că am câteva întrebări și sper să mă lămuresc după ce o să citesc cartea.

Nu știu sincer care-i restricția de vârstă pentru The lover (1992), asta pentru că eu sigur nu mă încadram în ea. Poate undeva la 15, pentru că nici nu mi s-a părut că filmul este doar despre erotism și nu te mai îndeamnă la nimic altceva.

Nu-i dau chiar 10, tocmai pentru că aș fi vrut ca acțiunea să fie un pic mai amplă și să am ceva mai multe detalii despre familia ei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *