Azi am aflat ce fac cățeii când rămân Singuri acasă (2016)!

Azi am aflat ce fac cățeii când rămân Singuri acasă (2016)!
Photo credit: imdb.

Chiar dacă nu mă mai aflu la vârsta copilăriei, trebuie să recunosc că încă îmi plac mult de tot filmele de animație. Parcă un pic mai tare decât îmi plăceau când eram copil, cu toate că nici pe vremea aceea nu ratam nici un desen animat sau un film animat care suna interesant.

Zilele trecute am primit o invitație de la un nepoțel care își dorea să meargă la cinema să vadă Singuri acasă (2016), asta după ce a văzut o reclamă la televizor. Trecuse ceva vreme de când mersesem ultima dată la cinema, așa că mi-am dat seama că mi se făcuse un pic dor de atmosfera de acolo.

Eu sunt genul acela de spectator care-și cumpără cea mai mare porție de popcorn disponibilă, pe care reușește să o termine înainte să înceapă filmul. Nu știu dacă se nimerește să merg eu la cinema când mi-e cel mai foame din zi, sau pur și simplu nicăieri nu e popcorn-ul mai gustos ca acolo.

Pentru nepoțelul meu era prima vizită la cinema, și probabil și pentru cea mai mare parte a publicului din sală.

Mă așteptam ca spectatorii de la Singuri acasă (2016) să fie în majoritate copii, dar asta nu m-a deranjat. Atmosfera a fost simpatică, mai ales în momentele în care adulții râdeau mai tare decât copii lor.

Acum să nu vă gândiți că filmul este nu știu ce capodoperă, ar fi culmea să plecați de acasă cu gândul ăsta. Acțiunea din Singuri acasă (2016) este destul de simplă și se petrece un pic cam repede pentru gustul meu, dar este genul de film pe care să-l vizionați alături de copiii voștri.

Nu cred că o să plece vreun copil de la cinema cu gândul că a pierdut o oră și jumătate din viață, ci mai degrabă cu gândul că-și dorește și el un animăluț de companie. Până și eu am plecat cu gândul ăsta.

Filmul urmărește viața lui Max, un cățeluș mic și drăgălaș, care este topit după stăpâna lui. Totul este perfect între cei doi, asta până în clipa în care stăpâna se hotărăște să mai adopte un câine de la adăpost, pe Duke.

De aici se dezvoltă între cei doi o relație ca între copilul mare și cel nou-născut al unei familii, sau cel puțin așa am privit-o eu.

Știm cu toții sentimentul acela care ne încearcă atunci când avem de-a face cu apariția unui nou membru în familie: majoritatea atenției pare că se mută de pe noi pe el, la fel și afecțiunea. Cred că fiecare dintre noi a trecut prin asta la un moment dat, fie că avem sau nu frați.

Duke este de altfel un câine tare simpatic, pe care ajungi să-l îndrăgești din ce în ce mai tare pe măsură ce trec minutele. Replicile lui sunt rostite de Eric Stonestreet, actor pe care s-ar putea să-l știți din serialul Modern Family, acolo unde dă viață personajului Cam.

Mi-ar fi plăcut să văd versiunea originală a filmului, pentru că sunt sigură că unele replici n-au avut același farmec în versiunea dublată în limba română. Am râs totuși pe alocuri, ceea ce-a fost un semn bun.

Restul personajelor sunt și ele destul de simpatice, iar personajul meu preferat este pisica Chloe. Având în vedere că-mi plac pisicile un pic mai mult decât câinii, era de așteptat să se numere printre preferatele mele. Îmi place și că ea este cea mai bună prietenă a lui Max, și cea la care el apelează atunci când are câte o problemă. Cine spunea că pisicile și câinii nu pot deveni prieteni?

Foarte mult mi-a plăcut și modul în care este realizat filmul, și au existat cateva scene în care am tresărit un pic din cauza efectelor 3D. Eu am optat pentru versiunea 3D a filmului, și cred că asta l-a făcut să fie și mai interesant.

În rest nu vă mai povestesc prea multe despre Singuri acasă (2016), vă las pe voi să descoperiți în ce încurcături se bagă cei doi căței și prietenii lor. Eu zic că-i un film perfect de sfârșit de săptămână, ca să vă mai relaxați un pic alături de cei dragi și să le faceți ziua mai frumoasă celor mici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *