Pokemon Go, de astea-mi faci?

De Pokemon Go nu cred că există român care să nu fi auzit, mai ales că cel puțin una dintre știrile de la TV are legătură cu aplicația. Bună sau rea, trebuie să apreciem faptul că a reușit totuși să scoată oamenii din casă, oameni care oricum stau toată ziua cu nasul în laptop sau în telefon.

O să fiu sinceră cu orice risc, dar mi se pare că intervine un pic de ipocrizie din partea oamenilor care condamnă jocul pentru că ne face să stăm doar cu ochii în ecranul telefonului. Oamenii făceau exact același lucru și până acum, fie că scriau mesaje, fie că își verificau notificările de pe social media.

Ba chiar făceau asta și la volan, și nu de puține ori m-am lovit fie de șoferi care scriau mesaje, fie de șoferi care vorbeau cu prietenii sau cu nevasta/soțul.

Nu e ok să stai în permanență cu ochii în ecranul telefonului mobil, asta știm cu toții în teorie. Nu e ok să faci asta la volan, nu e ok să o faci atunci când te plimbi cu bicicleta sau pe role, la fel cum nu e ok când te expui pe tine, dar mai ales pe altul, la riscul de a vă tampona și de a vă rupe câte o coastă.

Pe de altă parte, am auzit și persoane care se plâng că în ziua de azi copii nu mai știu ce-i aia joacă. Îmi pare rău, dar nu își cumpără copilul tabletă sau telefon mobil din banii lui, așa că poate că nici n-ar trebui judecat atât de aspru. Eu am avut primul telefon pe vremea când aveam deja vreo 10 ani, și aveam două jocuri mari și late. Prea multe lucruri care să mă atragă la el nu existau, așa că petrecea mai mult timp în ghiozdan sau în buzunarele de la pantaloni, și prea puțin în mâinile sau la urechile mele.

Mi se pare cam absurd să critici un copil pentru faptul că stă toată ziua cu ochii în telefon, când cel mai probabil asta s-ar putea evita ușor dacă părinții nu le-ar cumpăra niște gadget-uri mult prea performante pentru nevoile lor.

Dacă vrei să ai un copil care se joacă în fața blocului și aleargă după alți copii, nu după Pokemoni, nu-i cumpăra ultimul model de iPhone, când el încă e la grădiniță.

Despre faptul că în esență Pokemon Go e o pierdere de timp nu cred că trebuie să bat apa-n piuă prea mult, e destul de evident. La fel cum de altfel majoritatea jocurilor de pe telefonul mobil sunt și ele tot o pierdere de timp, dar fiecare-și pierde timpul așa cum consideră că e mai bine.

Prea mult timp nu-mi pierd cu Pokemon Go, și sunt zile în care uit că am aplicația în telefon. În primele zile am fost ceva mai entuziasmată și nu știam pe unde să mă mai plimb ca să găsesc cât mai mulți pokemoni, dar trebuie să recunosc că entuziasmul s-a mai dezumflat pe parcurs.

S-a dezumflat și mai tare când m-am prins că aplicația e destul de isteață încât să se prindă când merg pe jos sau când merg cu un mijloc de transport, așa că n-am putut să trișez și s-o păcălesc că am mers zilnic câte 10 kilometri pe jos.

Mi-aș fi dorit să fi știut de la început că pot să-mi aleg un prim pokemon cu care să pornesc la drum în Pokemon Go, dar desigur că am aflat după câteva zile. Aveam deja destui pokemoni prinși, și chiar nu voiam să o iau de la zero.

Aș fi vrut să pornesc cu Pikachu, el fiind preferatul meu încă de pe vremea când aveam doar câțiva ani și descopeream desenul japonez.

Nici nu vreau să mă gândesc câte cornuri cu ciocolată Chipicao s-au mâncat în familia mea, doar ca să strâng eu abțipildurile cu pokemoni. Abțipildurile nu le mai am, dar am o cană cu Pikachu din care încă-mi beau ceaiul.

Desigur că dezvoltatorii Pokemon Go au avut grijă să facă jocul cât mai dificil, așa că zilele astea m-am trezit cu o grămadă de pokemoni de prins, dar fără mingi. Nu ratez nici unul, chiar dacă îl mai am de cinci ori, de aceea am consumat o grămadă de mingi de aiurea, pentru pokemoni care mă ajută doar să acumulez un pic de experiență în joc și să avansez ușor, dar sigur.

Bani pe mingi n-am de gând să dau, așa că singura soluție e să vizitez cât mai des câte un PokéStop.

În rest, cred că jocul ar trebui să rămână un joc. Ideea de a face mișcare nu-i rea, dar nici nu trebuie să ne oprim din condus în mijlocul intersecției, sau din plimbare în mijlocul trecerii de pietoni, doar ca să nu ratăm un pokemon. Orașul e plin de pokemoni, ca să nu mai spun că eu jumătate i-am prins în casă, sau în jurul casei.

Pe voi v-a prins jocul?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *