Deci, pe cand urmatorul concert #24KinRomania?

Daca despre primul meu concert k-pop v-am povestit intr-o singura postare ceva mai scurta si mai la obiect, de data asta schimb foaia si o sa va spun povestea concertului 24K in Romania intr-un mod diferit.

Chiar daca nu tin un jurnal si nici nu mi-a placut vreodata sa fac asta, am incercat sa fac un mic exercitiu de imaginatie si o sa va las pe voi sa descoperiti ce-a iesit. Asta este doar prima parte a povestii, adica un scurt rezumat al zilei dinaintea concertului, iar maine urmeaza partea a doua si povestea concertului in sine.


Vineri, 13 ianuarie.

Ai mei inca se uita la mine ca la felul paispe si cred ca in mintea lor se intreaba daca eu chiar vorbesc serios atunci cand spun ca plec la Bucuresti. Toata saptamana au vazut la stiri ca zapada a facut prapad pe strazile din capitala, dar nici eu nu ma las cu una cu doua. Ceasul de pe telefon arata aproape ora 13, asa ca ii asigur din nou ca nu-i nicio gluma, imi iau bagajele si plec grabita spre gara.

Ajung la gara, ma urc in Hyperion, si ma pregatesc sufleteste de urmatoarele trei ore pe care urmeaza sa le petrec in tren. Ma loveste brusc pofta de-o Cola, dar tonomatul de dulciuri si racoritoare nu accepta bancnote de 10 lei. Desigur ca nici o persoana din tren nu are sa-mi schimbe 10 lei in bancnote mai mici.

E vineri 13.”, imi spun in gand.

In tren cam bate vantul pana pe la Sinaia si n-am cu cine sa fac conversatie ca sa treaca timpul mai repede, asa ca ii sun pe ai mei. Ii asigur din nou ca totul o sa fie in regula si ca o sa iau metroul, sau un Uber, sau un taxi. Solutii se gasesc, totul e sa ma vad eu cu bine in Gara de Nord. In cel mai rau caz merg pe jos.

De pe la Sinaia incepe sa fie ceva mai multa agitatie in vagon, dar eu oricum am castile in urechi si n-aud pe nimeni. Ma pregatesc intens pentru concertul 24K de maine, asa ca-mi rasuna pe repeat doar melodii de la ei. Din cand in cand mai dau din cap pe ritm sau incep sa fredonez in soapta cateva versuri, dar ma opresc brusc cand imi dau seama ca arat ca si cand as vorbi singura. In soapta.

B-i-n-g-o, bingo, b-i-n-g-o.

La un moment dat un tip simpatic se aseaza pe locurile de langa mine, iar eu profit de ocazie si investighez cam ce metrou m-ar lasa cel mai aproape de cazare. Adevarul e ca aveam oricum de gand sa iau un Uber sau un taxi din Gara de Nord, dar am gasit si eu cel mai la indemana motiv de bagare in seama.

Cand am coborat din tren m-a lasat sa cobor prima, deci morala povestii e ca inca mai exista gentlemeni pe lumea asta. Mi-a explicat din nou de unde sa iau metroul, ne-am salutat in graba de ramas bun si ne-am vazut fiecare de drumul lui.

Am luat metroul spre Dristor cu gandul sa cobor la prima statie, iar cand am ajuns la Victoriei mi-am dat seama ca am chef de o plimbare. Dupa ce m-am plimbat maxim 5 minute pe langa gura de metrou de la Victoriei, mi-am dat seama ca de fapt am chef sa ajung in camera cat mai repede, sa fac un dus si sa mananc ceva. Nici nu mai conta ordinea, oricare dintre ele sunau la fel de bine.

Am inceput sa caut un Uber, dar bineinteles ca era fix ora de varf si nu gaseam. Am inceput sa ma plimb pe Bulevardul Lascar Catargiu ca sa nu stau intr-un loc, dupa care am obosit si m-am oprit in fata unei agentii BRD, unde era sa-mi cada un turture in cap. Am scapat cu bine, si pana la urma am gasit si Uber-ul salvator.

Cand m-am vazut la receptie m-am linistit brusc, dar mi-am amintit ca nu am nimic de mancare la mine. Aveam ciocolata si alte chestii pe care as fi putut sa le rontai in voie in camera, dar stomacul meu isi dorea o cina romantica la restaurant.

Baiatul foarte simpatic de la receptie mi-a recomandat un restaurant care era foarte aproape de cazare, La Nenea Iancu. Nu m-a convins cu partea ca-i aproape de cazare, ci mai degraba cu pieptul de pui cu sos de rodie din meniu, pe care mi l-a recomandat si despre care mi-a spus ca-i foarte bun. Bine monser, atunci La Nenea Iancu sa fie.

Mi-am lasat catrafusele in camera, si m-am gandit sa caut zapada aia de pe strazile din Bucuresti pe care o tot vedeam la televizor. Da-o incolo de foame, nu poate sa mai astepte si ea jumatate de ora?

N-aveam bluza de pijama la mine. Nu stiu de ce, nu e ca si cum de obicei dorm in pielea goala si as fi fost luata prin surprindere. Pur si simplu am uitat sa-mi pun una in bagaj, asa ca mi-am facut de lucru cu o plimbare pana la Unirea Shopping Center. Tot aproape de cazare, la cam 15 minute de mers pe jos.

Am patit asa cum patesc de fiecare data cand am bani la mine. Nu gasesc in magazine nimic care sa-mi placa, asa ca ma multumesc cu orice. Azi e vineri 13, mi-am amintit brusc. Asta e, ideea e sa cumpar primul tricou ieftin care-mi iese in cale si am rezolvat problema. Dorm cu el, nu merg la intalnire.

Pana la urma am gasit in Pull & Bear un tricou negru cu un text in japoneza si niste desene cu sushi, pe care adevarul gol golut e ca l-as fi vrut si daca n-as fi avut nevoie de el. Habar nu am cum se traduce textul din japoneza, dar ceva imi spune ca-i legat de sushi.

Ma intorc in graba spre La Nenea Iancu, pentru ca deja mi-e foame de vad albastru si cred ca o sa fac urat daca se inchide pana ajung eu.

Mai e destul timp pana se inchide restaurantul, asa ca ii dau o sansa puiului cu sos de rodie la care mi-a ramas gandul inca din clipa in care am auzit despre el. Nu-i rau deloc, doar ca am proasta inspiratie sa-l rog pe chelner sa-i spuna bucatarului sa nu-mi puna si ceapa. Si nu mi-a pus, asa ca sosul e acru si ma stramb in timp ce mananc ca atunci cand eram mica si mancam mere necoapte din livada bunicii.

Intre timp vad pe Instagram ca cei de la 24K se distreaza de minune intr-un alt restaurant din Bucuresti. Sunt undeva in Militari, de ce oare nu m-am cazat eu in zona aia? Puteam sa joc o hora cu Jeonguk acum, dar mie mi-a trebuit sa fiu aproape de Parcul Tineretului si de la Palatul National al Copiilor.

Lasand gluma la o parte, chiar ma bucur ca baietii de la 24K se distreaza si se simt in largul lor in Romania.

Brusc au crescut foarte tare in ochii mei, si sunt sigura ca maine o sa am parte de un concert despre care o sa tot vorbesc in urmatoarea perioada si pe care o sa-l tin minte toata viata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *