Daca despre primul meu concert k-pop v-am povestit intr-o singura postare ceva mai scurta si mai la obiect, de data asta schimb foaia si o sa va spun povestea concertului 24K in Romania intr-un mod diferit.

Chiar daca nu tin un jurnal si nici nu mi-a placut vreodata sa fac asta, am incercat sa fac un mic exercitiu de imaginatie si o sa va las pe voi sa descoperiti ce-a iesit. Aceasta este partea a doua a povestii, iar aici v-am facut ieri un scurt rezumat al zilei dinaintea concertului.


Sambata, 14 ianuarie.

O veche vorba romaneasca din batrani spune ca dragostea trece prin stomac. Eu inca de la primele ore ale diminetii am fost doar pe fuga si prin stomacul meu n-a trecut mai nimic astazi, dar mie-mi sta mai tare gandul la ce as putea sa le fac cadou celor de la 24K.

Zilele trecute m-am gandit ca n-ar fi prea greu sa fac chiar eu niste cupcakes, dar mi-am amintit la timp ca n-am cuptor in camera de hotel si am renuntat la idee. Nu puteam sa le fac acasa si sa le iau in bagaj. Am antecedente, si cu siguranta nu ajungeam cu ele intregi.

Intre o sesiune de shopping in Unirea Shopping Center, si un capuccino la McCafe, am reusit sa-si storc creierii si sa fac un mic brainstorming impreuna cu prietena mea cea mai buna.

Amandoua am concluzionat ca tot ceva dulce ar fi o idee buna, asa ca am dat impreuna o fuga pana la o cofetarie cocheta din zona. Am cumparat niste mini-prajiturele tare dragute si deja imi imaginam cam cat de incantati o sa fie baietii cand o sa le vada.

Eram deja in intarziere si, in momentul in care am vazut ca e ora 15 si eu inca nu sunt in taxi si in drum spre cazare, deja am inceput sa ma panichez. Problema e ca atunci cand ma panichez ma misc si mai incet decat de obicei, asa ca stiam ca-i groasa.

Ma rog, am gasit pana la urma un taxi destul de repede, asa ca am ajuns cam pe la si un sfert la cazare. Habar n-am cand a trecut timpul, ca intre cateva linguri de mancare si un strat de mascara deja se facuse 16. Pana m-am imbracat, mi-am aranjat parul si am verificat daca am tot ce-mi trebuie in geanta a mai trecut jumatate de ora.

Bifasem totul pe lista, asa ca m-am suit rapid in taxi si zece minute mai tarziu eram in fata Palatului National al Copiilor. Eram convinsa ca o sa ajung prea devreme si ca o sa stau o ora in frig degeaba, dar in momente din astea sunt foarte punctuala.

Stiam ca sesiunea de meet and greet e inainte de concert, iar daca o ratam pe aia puteam la fel de bine sa raman acasa. De abia asteptam sa fac cunostinta cu membri trupei si sa le dau prajiturelele. Doar ca m-am uitat la mainile mele si mi-am dat seama ca-s goale, deci prajiturelele mele au ramas in camera.

Bravo, Ioana! Partea plina a paharului e ca ai ce sa mananci diseara cand ajungi in camera si iti dai seama ca frigiderul e gol. Si ai si cu ce sa-ti ineci amarul cand o sa iti amintesti cam cat de aproape ai fost de Jeonguk. Tu si inca 100 de fete.

O alta vorba din popor spune ca orice sut in fund e un pas inainte, asa ca am privit situatia intr-un mod ilar si mi-am dat seama ca am inca o intamplare de povestit nepotilor. Si intre timp voua pe blog.

Asa cum am banuit inca de la inceput, am stat vreo 40 de minute in fata Palatului National al Copiilor si nu ne-a bagat nimeni in seama. Nimeni in afara de manager-ul celor de la 24K, care a venit la un moment dat sa ne salute si sa ne faca niste poze.

Dupa vreo 40 de minute am intrat in sfarsit in interior, si desigur ca eu am fugit intr-un suflet la standul cu mancare.

Mi-am luat o punga de chipsuri si niste Pepero, just in case. Nu e ca si cum in geanta n-as fi avut deja o banana si un baton Bounty, pe care am reusit vicleneste sa le strecor. De-a lungul timpului am invatat ca niciodata nu poti sa ai prea multa mancare la tine.

In interior am mai pierdut inca 40 de minute in fata unor usi, prilej de care am profit ca sa ma bag in seama cu niste fete care pareau prietenoase. Mi-am dat seama ca nu doar pareau, ci chiar erau, asa ca macar am avut cu cine sa vorbesc ca sa treaca timpul un pic mai repede. Fiecare avea alt bias, asa ca a fost pace si n-a iesit cu paruiala.

Am pierdut notiunea timpului si habar n-am cand s-au deschis usile, dar undeva dupa 18 s-a intamplat si minunea.

Am urcat repede pe scena si in doar cateva secunde m-am molipsit de buna dispozitie de la Changsun si zambetul lui contagios. E incredibil cat de mult poate sa zambeasca baiatul asta, n-are cum sa nu ti se insenineze ziua cand il vezi.

Cand am ajuns in fata lui Jeonguk eram si eu toata un zambet larg la exterior, iar pe interior eram ca acel meme cu my ovaries exploded. *Stiu, sunt lame si o sa am multe pisici la batranete. Asta e.*  Dupa ce mi-a strans si mainile in mainile lui eram lesinata de-a binelea, habar n-am cum de-am reusit sa mai stau la poze. Nici macar nu ma interesa daca a facut asa cu toata lumea, eu tot ma simteam bine.

Eram exact ca femeile alea care lesinau si plangeau atunci cand a venit Michael Jackson in Romania. Uite ca dupa 20 de ani le inteleg si eu, probabil ca toate trebuie sa trecem in viata printr-o etapa din asta.

Trecem peste, pentru ca am trecut si eu repede peste. Am tipat pe interior timp de un minut, clipe in care mi-am cautat si locul.

De parca n-am asteptat 40 de minute in fata Palatului National al Copiilor si vreo 40 in fata usilor salii, au mai trecut cateva minute bune pana sa inceapa si concertul mult asteptat. Nu-i nimic, am profitat de ocazie si am sters tot ce se putea sterge de pe telefon ca sa fac loc pentru filmuletele de la concert.


Concertul a debutat cu una dintre melodiile mele preferate de anul trecut. De abia asteptam sa tip B I N G O, si credeti-ma ca am tipat cat m-au tinut plamanii.


Dupa Bingo a urmat melodia mea preferata de la 24K – Hey you, melodie lansata de altfel in perioada in care i-am descoperit. Mi-am amintit brusc de Sung Oh, cel care a fost primul meu bias. Oare s-ar supara daca ar afla ca l-am inlocuit cu Jeonguk?


Intre timp a aparut si Kisu in peisaj, despre care trebuie neaparat sa spun ca mi se pare foarte carismatic. Am avut mereu impresia ca e timid in afara scenei, si inca mai cred ca e, insa pe scena se schimba total si parca devine alt om.


Stiam ca o sa urmeze la un moment dat si BANG BANG BANG, dar tot am fost luata prin surprindere cand s-a intamplat. N-ai cum sa stai locului cand incepe melodia asta, iar publicul s-a dezlantuit si a demonstrat inca o data ca cei de la BIGBANG chiar sunt regii muzicii pop din Coreea de Sud.

Mi se pare ca celor de la 24K chiar li se potriveste bine melodia asta, si am ramas si cu impresia ca baietii sunt fani BIGBANG. Simt nevoia in acest moment sa citez o vorba celebra din fandom: if you can’t marry your bias, marry a fanboy.


A urmat un concurs de dans si baietii au inceput sa caute oameni in multime, iar la un moment dat am avut senzatia ca al meu bias list ruiner Cory s-a uitat spre mine de pe scena.

O parte din mine isi dorea sa ma aleaga, iar cealalta parte se ruga sa nu cumva sa-i treaca prin cap ideea asta.

M-am simtit de-a dreptul usurata cand echipa formata din Cory si Hoseob a ales pe altcineva, nu-mi doream sa ma fac de ras in fata a peste 100 de oameni. #blessed. Uneori am doua picioare stangi, iar astazi veneau la pachet si cu doua maini si mai stangi.

Pe scena a urcat totusi o Ioana, iar baietii s-au intrecut in moduri in care se poate pronunta numele meu. Kisu a inceput sa cante you are not alone, iar Cory si Jeonguk s-au apropiat de adevar, chiar daca Ioana s-a transformat pentru cateva clipe in you wanna sau I wanna.

Intre timp echipele au exersat cateva miscari de dans si Ioana a castigat, si mai ca m-am bucurat mai tare dacat daca as fi castigat eu. Ce sa mai, a dansat ca si cum facea parte din trupa.


La scurt timp baietii s-au impartit din nou pe echipe, daca pot sa le numesc asa, si fiecare echipa a cantat sau a dansat cate ceva.

S-a trecut de la Sexy love la un duel in rime intre Jeonguk si Cory. Tot ce-am inteles din refren a fost monkey bitch, insa sunt absolut sigura ca sintagma aia e cel mai probabil in Coreeana si e cu totul alta. O sa imi storc acasa creierii cu melodia, momentan trebuie sa decid cine merita primul loc in inima mea. Spoiler alert: ramane tot Jeonguk.

Am avut parte si de un dance off intre Changsun si Hoseob. A intervenit pe final si Jeonguk, care ne-a amintit tuturor ca acum el e dance machine in 24K.


A urmat partea de multumiri, si mi s-a parut simpatic tare Hoseob care isi facea griji ca n-o sa mai ajungem la concert din cauza zapezii. Pentru un moment m-am simtit exact ca Elsa din Frozen, pentru ca nu ma sperie pe mine cativa centimetri de zapada.

Acelasi Hoseob si-a exprimat dorinta de a vizita castelul Bran, si ne-a promis ca o sa ne apare de Dracula. V-am zis eu ca-i simpatic?


Changsun ne-a spus ca pleaca din Romania cu doua amintiri frumoase: in momentul de fata recunosc ca am sincer un lapsus referitor la prima (mea culpa), dar stiu sigur ca a doua e legata de sarmale. Mancare, nu puteam sa uit eu de mancare.


Ceilalti membri au avut si ei doar cuvinte de lauda si ne-au multumit, insa momentul serii a fost pentru mine cel in care Jeonguk a primit de la Cory titulatura de Mister Romanian. Adevarul e ca-i sade bine cu steagul Romaniei pe umeri, unde mai pui ca a invatat sa mai joace si hora? Tot ce mai lipsea era un buna sara ardelenesc a la Seyong, si serios ca eram cucerita definitiv de Mister Romanian.

Mister ne-a promis un comeback cat de curand si inca un concert la noi in tara atunci cand se va intampla asta. Acelasi loc, aceeasi ora? Astept si acel buna sara, sunt cu ochii pe tine.


Cory ne-a asigurat si el ca urmeaza un comeback si ca a pierdut noptile ca sa ne pregateasca niste melodii noi.

Kisu si-a luat in serios rolul de amfitrion, iar cu doar sase cuvinte a topit toate inimile din sala si toata zapada de pe strazile din Bucuresti. Ne-a promis ca o sa-i fie dor de noi, si-l cred pe cuvant. Si noua o sa ne fie dor de ei, si pot sa spun asta cu tarie chiar daca mai sunt cateva minute bune pana sa se termine concertul.


Jeonguk si-a luat in serios rolul de bias si a dansat pana cand atmosfera s-a incins si a fost nevoit sa-si toarne apa-n cap. Mie momentul ala mi s-a parut sincer mai hot decat daca si-ar fi dat jos tricoul, habar n-am de unde mai avea atata energie. E clar, de data asta nu mai plec acasa cu alt bias.


In linii mari cam asta a fost tot, simt doar nevoia sa mai spun ca al doilea meu concert k-pop l-a intrecut cu mult pe primul.

I-am simtit cumva pe baietii de la 24K ceva mai apropiati de public, si am apreciat foarte mult faptul ca au incercat sa se bucure din plin de timpul petrecut in Romania. Mi-a placut mult si de manager-ul lor, care mi-a lasat impresia ca e o persoana deschisa si cu care e fain sa-ti petreci timpul. Sau cel putin asta mi-a transmis.

Cory mi se pare un tip foarte sufletist, si se vede ca tine cu adevarat la fani si ca se simte bine atunci cand oamenii din public se simt bine la randul lor. E genul de artist care transmite pe scena acelasi lucru ca in afara ei, si chiar e un leader pe cinste.

Jeonguk mi se pare ceva mai dur si mai bad boy atunci cand e pe scena, insa deep down cred ca e un tip cu care n-ai sanse sa te plictisesti si care are mereu un as in maneca.

Kisu a fost o supriza, chiar daca si pe ecran imi lasa impresia ca are o carisma extraordinara atunci cand e pe scena. Raman la parerea mea ca e un tip timid in viata de zi cu zi, genul acela care stie exact ce si cand sa vorbeasca.

Changsun e un tip extrem de pozitiv pe scena, dar si in afara scenei. E ceea ce unii numesc happy virus, adica o persoana care te molipseste pur si simplu cu bucuria lui. In 9 din 10 minute are un zambet larg pe fata, si nu ai cum sa nu zambesti si tu cand ai o persoana ca el prin preajma.

Hui, Jinhong si Hoseob mi se par a fi la locul lor si simt cumva ca nu ies foarte mult in evidenta pe scena sau in afara ei. Nu-i un lucru rau, poate ca pur si simplu nu i-am perceput eu asa cum trebuia sau nu am fost destul de atenta la ei.

Urasc in general sa spun despre oameni ca sunt la locul lor, pentru ca mi se pare genul de lucru pe care-l spui atunci cand nu ai habar cum sa descrii pe cineva. Imi doresc ca pana data viitoare sa descopar mai multe lucruri despre fiecare in parte, sunt sigura ca toti trei au ceva care sa-i faca sa iasa in evidenta.


Deci, pe cand urmatorul concert #24KinRomania?

Photo credit: @24k_LIANGHUI pe Twitter.


Acestea fiind spune, sper sincer ca Romania va avea mereu un loc special in inimile fiecarui membri 24K.

Pentru mine va ramane cu siguranta unul dintre cele mai frumoase concerte la care am fost, dar si o amintire placuta despre care voi povesti cu drag si peste o caruta de ani. Fiecare membru 24K are un loc rezervat in inima mea, chiar daca inima mea e plina de oameni dragi si de momente speciale.

Fie el si-un loc mic tot se gaseste, si inchei seara asta cu capul pe perna si cu castile in urechi, unde-mi canta tot melodiile pe care acum cateva ore le auzeam live. *Insert chessy ending mode.* Undeva, chit ca e vorba de 1 km, 800 de km sau chiar 8000 de km distanta, poate ca sufletul meu pereche pune si el capul pe perna si are o poveste pe care sa mi-o spuna atunci cand o sa ne intalnim.