Sunt mandra de nepotelul meu.

Cu toate ca pana acum nu v-am povestit prea multe despre el si l-am mentionat doar intr-o postare mai veche, iata ca astazi a venit momentul sa va spun ca am un nepotel care imediat implineste 7 ani.

Va spun sincer ca habar nu am cand au trecut anii astia, si parca mai ieri era un bebelus care de abia astepta sa fie luat in brate. Pe atunci am aflat si eu ca am destul lipici la copii, chiar daca nepotelul meu se speria de fiecare data cand scoteam aparatul foto din geanta si voiam sa-i fac cate o poza pe care s-o aiba amintire.

De vazut n-am prea reusit noi sa ne vedem foarte des in cei aproape 7 ani de cand s-a nascut, avand in vedere ca stam in orase diferite si nu ne nimerim prea des in acelasi loc. Desi n-am petrecut foarte mult timp impreuna, asta nu inseamna ca nu mi-e drag de nu mai pot.

De fiecare data cand merg in vizita la el nu se poate sa nu-i duc cate ceva cadou, chiar daca e vorba de o jucarie de plus, un board game sau un puzzle. Saptamana trecuta mi-am ridicat singurica stacheta si i-am dus un skateboard, si mai ca si-ar fi dorit sa-l testeze pe parchetul din casa sau pe cimentul din curte.

Nepotelul meu se numara printre copii care n-au telefon, si asta nu pentru ca parintii lui nu si-ar permite sa-i cumpere unul.

Eu spre exemplu am primit primul telefon mobil undeva in clasa a cincea, si nici nu poti sa-l compari cu telefoanele care se gasesc acum pe piata. Cele mai cool lucruri de pe el erau soneriile polifonice si Snake, si sincer habar n-am daca puteam sa intru pe internet de pe el. Pe vremea aceea oricum cred ca habar nu aveam ce-i ala internet.

La varsta lui clar nu stiam ce-i ala telefon, daramite internet. Nu mi se pare c-am ratat prea mare lucru, asa ca empatizez cu faptul ca inca nu are telefon si mi se pare ca nici n-are nevoie. Se mai joaca din cand in cand cate un joc de pe telefonul unuia dintre parinti, sau cauta cate un episod dintr-un desen animat sau o melodie pe YouTube.

Din desenele animate care-i plac lui eu nu inteleg mare lucru, dar macar avem aceleasi gusturi in materie de muzica si ma bucur tare mult ca-i place muzica. Cand era mai mic adora melodia de mai jos si dansa la fel ca protagonistul din videoclip, si canta si refrenul.

Tot atunci am observat ca ii place mult sa danseze, si cred ca n-ar strica sa incerce sa se inscrie la niste cursuri de dans. Nu stiu alti copii cum sunt, insa nepotelul meu emana o energie pozitiva cand danseaza si se vede ca dansul e ceva ce face din placere si il face sa fie bucuros.

La fel de mult ii place sa rezolve cate un puzzle pe zi, si nu se opreste decat in clipa in care a pus si ultima piesa cap la cap.

Nu stiu daca se poate, dar imi place sa cred ca a mostenit asta de la mine. In perioada sarbatorilor de iarna i-am cumparat cadou un puzzle cu personaje din Looney Tunes, pe care l-am rezolvat impreuna. Era chiar comic sa ne vezi pe amandoi foarte concentrati, si efectiv n-am bagat pe nimeni in seama timp de o ora. Auzeam din cand in cand cum rudele se intrebau de unde avem amandoi atat de multa rabdare, mai ales eu, si dupa o ora am unit ultimele piese.

Vara trecuta v-am spus ca am mers impreuna la cinema, prilej cu care a bifat 2 premiere: prima vizita la cinema si prima calatorie cu trenul.

Nepotelul meu era tare curios sa afle cum e sa mergi cu trenul, avand in vedere ca pana atunci parintii l-au plimbat peste tot cu masina familiei. In tren a fost mai vorbaret ca niciodata, a fost incantat de peisaj, si chiar a socializat cu doua fetite de varsta lui. Intre timp eu si fratele meu chicoteam pe scaunele noastre si ne gandeam ca astea-s momentele de care o sa-si aminteasca cu drag peste ani si ani 🙂

Impreuna am mers si la prima lui serbare de Craciun, iar eu eram fix matusa aia care filmeaza tot ce se intampla si da indicatii ca filmuletul ei sa iasa cat mai bine. La final urma sa mergem la o pizza, dar in clasa ne-a spus ca el e prea obosit si vrea sa ajunga acasa. Totul s-a schimbat cand a iesit afara, a luat o gura de aer, si i-a spus incantat fratelui meu ca el nu mai e obosit si ca vrea sa mergem la pizza.

Impreuna am mers si la pescuit, unde desigur ca el nu a avut rabdare deloc si s-a plictisit de undita dupa maxim 2 minute. Si aici seamana cu mine, doar ca eu cred ca m-am plictisit dupa cateva secunde. Degeaba am incercat toti sa-i explicam ca trebuie sa aiba un pic de rabdare si ca dureaza pana sa prinda primul pestisor, a lasat undita balta si a inceput sa exploreze teritoriul din jurul baltii.

Daca la pescuit nepotelul meu n-a avut prea multa rabdare, ar trebui sa vedeti cat rabdare are sa-si aranjeze toate jucariile.

Stie fiecare jucarie, ba chiar si jucarioarele din ouale Kinder. Stie daca si cate dubluri are pentru fiecare dintre ele, si aproape zilnic face cate un recensamant sa vada daca-i lipseste vreuna. Inca nu am invatat ca ouale de ciocolata nu-i plac si cand merg in vizita ii mai duc cate unul, asa ca pe alea le mananca Ioana, el vrea doar sa pastreze jucaria.

Ma bucura tare ca ii place sa joace board games, chiar daca inca-i mic si se supara de mama focului daca pierde. De asta nu-l prea lasam sa piarda, facem noi cumva sa fie bine de fiecare data cand jucam cate ceva. Saptamana trecuta i-am dus si un board game de pantomima, cu care am reusit sa prindem toata familia si pe care l-am jucat pana cand efectiv nu mai aveam niciun strop de energie ramas.

Inca n-a descoperit Catan, sa vezi ce-o sa fie atunci.

Tot saptamana trecuta mi-a povestit ca a primit cadou de la iepuras o kendama in miniatura, si mi-a spus ca el vrea sa fie mai tare decat CRBL. Desigur ca acum vreau si eu o kendama in miniatura.

M-am simtit tare mandra de generatia asta, si pentru o clipa m-am bucurat ca vor si altceva in afara de telefoane si tablete. E adevarat ca au si alea farmecul lor, insa jocurile copilariei au farmec in copilarie. Eu una prefer sa-l vad in mana cu o kendama sau cu niste piese de puzzle, decat sa stea toata ziua cu nasul in ecranul telefonului.

Am multe motive pentru care sa fiu mandra de nepotelul meu, dar pentru moment cred ca astea ajung. Habar nu am cu ce o sa mai pot sa-l surprind la urmatoarea mea vizita, dar adevarul e ca de fiecare data plec acasa cu gandul ca trebuie sa fie fain sa ai copii.


Pe voi cine va face sa va simtiti mandri?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *