Aseara m-am uitat impreuna cu mama la She’s the Man (2006).

Cred ca fiecare dintre noi avem cel putin un film la care ne-am uitat de foarte multe ori, si din cand in cand ne intoarcem la el doar pentru ca poate oricand sa ne schimbe starea de spirit. Chiar daca She’s the Man (2006) nu-i tocmai o capodopera cinematografica, este totusi un film pe care cred ca l-am vazut de cel putin 20 de ori in ultimii ani.

Chit ca ma plictisesc teribil, sau ca am nevoie sa ma uit la un film care sa ma scoata dintr-o stare proasta, sau ca am pur si simplu chef sa ma relaxez dupa o zi stresanta, She’s the Man (2006) e printre primele filme care-mi trec prin minte. E genul acela de film pentru adolescentii din America, despre adolescentii din America, care te face sa te gandesti cam cat de palpitant ar fi fost sa iti petreci si tu anii adolescentei in America anilor 2000.

Trebuie sa recunosc ca unul dintre motivele pentru care ma uit atat de des la filmul asta este, surpriza, Robert Hoffman, un vechi celebrity crush de-al meu. In perioada liceului eram de-a dreptul topita dupa el, iar aseara am avut grija sa-i spun si mamei asta. De fiecare data cand urma o scena in care aparea si el. Norocul ei ca n-au fost prea multe astfel de scene.

La fel ca si mine, nici mama mea nu-i cinefila, asa ca aseara am fost foarte surprinsa sa vad ca are rabdare sa se uite cu mine la She’s the Man (2006). Nu stiu daca de vina a fost faptul ca era 1 iunie, sau faptul ca telecomanda era in mainile mele si nu prea avea alta alternativa, dar chiar mi s-a parut o activitate perfecta pentru Ziua Copilului.

Daca pentru mama a fost prima vizionare, despre mine pot spune ca stiam fiecare scena, replica sau cuvant. In momentele in care nu rosteam replicile in acelasi timp cu personajele, o anuntam pe mama ca urmeaza o scena amuzanta sau interesanta. Nu stiu daca mama o sa vrea sa se mai uite si a doua oara cu mine la un film, insa oricum a fost destul de concentrata la subtitrari si la dialoguri, asa ca nu m-a prea bagat pe mine in seama. 🙈

In cazul in care nu stiti care-i povestea filmului She’s the Man (2006), o sa v-o spun eu cat pot de pe scurt. Sebastian si Viola (Amanda Bynes) sunt frati gemeni. Sebastian este pasionat de muzica, Viola de fotbal. Sebastian pleaca pentru cateva saptamani la Londra, iar singura persoana care stie asta este sora lui Viola. Viola decide sa se deghizeze in fratele ei si merge in locul lui la colegiu, din dorinta de a se alatura echipei lor de fotbal.

Acolo il cunoaste pe Duke (Channing Tatum), de care desigur ca se indragosteste. Duke crede ca Viola e Sebastian, doar ca intre timp o saruta atunci cand Viola e Viola. Problema e ca lui Duke ii place in acelasi timp si de Olivia, care il place pe Sebastian. Doar ca acel Sebastian nu-i adevaratul Sebastian, ci Viola deghizata in el. Sebastian are o fosta iubita, Viola are si ea un fost iubit, asa ca lucrurile sunt chiar mai complicate decat par la prima vedere.

Cam asa a aratat seara de 1 iunie pentru mine, iar copilul din mine s-a bucurat foarte tare de Ziua Copilului si cred ca isi mai doreste astfel de surprize placute. Eu probabil ca o sa incerc sa iau o scurta pauza de la She’s the Man (2006) pentru o perioada, chiar daca filmul ramane colacul meu de salvare in caz de plictiseala sau de lipsa de idei.

Voua cum va place sa va petreceti Ziua Copilului?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *