The Office, versiunea US.

The Office, versiunea US.

In urma cu cativa ani strangeam de pe la prietenii mei cateva idei de seriale la care as putea sa ma uit, iar unul dintre ei mi-a sugerat The Office (versiunea US). Am incercat sa ma uit la primul episod, insa nu m-a prea prins si am renuntat repede la a mai continua. Daca cineva mi-ar fi spus in acel moment ca peste cativa ani nu doar ca o sa vad toate sezoanele, ba chiar o sa plang cand o sa ma uit la ultimul episod, i-as fi spus cu siguranta ca nu stie despre ce vorbeste.

Nu stiu de ce nu mi-a placut The Office la momentul respectiv, insa banuiesc acum ca are de-a face cu faptul ca serialul nu e tocmai genul acela de comedie care sa te faca sa razi pana nu mai poti. Multe dintre glume au mai degraba un ton sarcastic, si cred ca umorul asta sarcastic nu-i neaparat pe gustul tuturor. Probabil ca in urma cu cativa ani nu era nici pe gustul meu.

In urma cu o luna n-aveam somn, asa ca pe la 1 sau 2 noaptea butonam de zor telecomanda in cautare unui film plictisitor, atat de plictisitor incat sa ma faca sa adorm. Pe Antena 1 n-am dat peste un film, ci peste The Office. La inceput n-am stiut exact ce serial e, insa parea a fi destul de interesant asa ca n-am schimbat canalul. Era un episod de prin sezonul 4 sau 5, si dupa doar cateva minute deja ma captivase si parca voiam sa mai vad inca un episod.

Ironia sortii a facut ca in pauza publicitara sa adorm imediat cum am pus capul pe perna, asa ca de dimineata eram curioasa cum s-a terminat episodul. Norocul serialului a fost ca in acea noapte am nimerit un episod care a reusit sa-mi starneasca curiozitatea, ceea ce m-a facut sa-i dau inca o sansa. Doua saptamani mai tarziu cred ca ajunsesem deja la zi cu episodul de la televizor, asta pentru ca in weekenduri devenise activitate principala sa ma uit la The Office.

Serialul este construit ca un documentar, care urmareste viata de zi cu zi a angajatilor unei companii care vinde hartie. Poate ca la inceput nu suna foarte promitator si ar parea chiar un pic plictisitor, insa The Office este despre mai mult decat niste oamenii care vin la birou sa-si faca treaba. Fiecare dintre ei are o poveste de viata, fiecare reprezinta o tipologie umana, si totusi impreuna reusesc sa faca o echipa pe cinste si pe alocuri chiar sa arate ca o familie.

Actiunea din The Office se desfasoara pe parcursul a 9 sezoane, si nu stiu sincer daca serialul ar fi putut sa aiba mai multe sezoane in punctul in care ajunsese. Majoritatea serialelor ajung intr-un punct in care incep sa para putin trase de par, iar pentru mine cred ca a contat si faptul ca unul dintre personaje a disparut din serial la finalul sezonului cu numarul 7.

Chiar daca producatorii serialului au tot incercat sa umple golul lasat in urma de personajul respectiv, mie tot mi se parea ca lipseste ceva si ca The Office nu mai era ce-a fost. Sper ca nu e un spoiler atat de mare avand in vedere ca nu va spun despre ce personaj este vorba, chiar nu vreau sa va stric bucuria de a va uita la serial. Eu citisem pe internet un articol inainte si aflasem ca personajul in cauza n-o sa mai apara in ultimele 2 sezoane, dar asta cumva m-a pregatit sufleteste si mi-a fost mai usor sa ma obisnuiesc cu ideea.

Sper sa-mi iasa treaba asta cu spoiler free in postarile despre filme sau seriale, nu vreau sa treceti si voi prin ceea ce trec eu cu Game of Thrones. Ma enerveaza la culme faptul ca internetul este plin la tot pasul de spoilere din serial, si asta-mi strica toata bucuria de a descoperi singura ceea ce urmeaza sa se intample. Bine, a fost si greseala mea ca n-am inceput sa ma uit la serial atunci cand a debutat, ca sa pot fi acum la zi cu episoadele. Asta este o alta discutie, asa ca probabil e cazul sa revin la a va povesti despre The Office. 🙂

Va spun sincer ca nu stiu daca as putea sa aleg un singur personaj preferat. Chiar daca absenta unuia dintre personaje a schimbat total felul in care serialul arata in ochii mei, trebuie sa recunosc ca pe parcursul sezoanelor am oscilat de multe ori intre Michael, Dwight si Jim.

Michael este seful capul in nori si cu glume care de cele mai multe ori se termina cu „that’s what she said“, Dwight este omul care sta mereu prin preajma sefului si face tot ce-i sta in putinta sa-i intre pe sub piele, Jim este omul care nu se straduieste prea tare sa se dea bine pe langa sef si totusi reuseste cumva sa fie preferatul acestuia. Relatia de-a soarecele si pisica dintre Dwight si Jim, declansata tocmai din aceasta dinamica, este de-a dreptul savuroasa.

O alta dinamica interesanta este cea dintre Michael si Toby. Cred ca multi dintre noi avem prin preajma o persoana pe care efectiv nu putem s-o suportam, si orice face sau zice ne scoate din sarite. De cele mai multe ori nu cunoastem motivul pentru care se intampla asta, iar lucrurile se inrautatesc in momentul in care cealalta persoana incearca o apropiere de orice fel.

E o relatie de tip hate at first sight, si nimeni si nimic nu poate sa ne convinga sa-i oferim celeilalte persoane o sansa sa ne demonstreze ca e posibil sa ne fi inselat in privinta ei. Daca in cazul dinamicii dintre Jim si Dwight stii ca la finalul zilei totul este doar o tachinare, in aceasta dinamica e clar ca Michael nu poate sa-l suporte de nici o culoare pe Toby. Dialogurile dintre cei doi sunt spumoase, insa la un moment dat ajungi parca sa-l compatimesti un pic pe Toby.

Chiar daca nu ma dau in vant dupa romantism, trebuie sa recunosc ca de cateva ori m-a emotionat sa observ dinamica a doua dintre cuplurile care se formeaza pe parcursul celor 9 sezoane ale The Office. Mi se pare fain ca unul dintre ele se sudeaza inca din primele sezoane, in timp ce al doilea te face sa te intrebi daca totusi pana la finalul serialului mai are vreo sansa sa se intample. Nu dau nume, am promis ca o sa incerc sa evit spoilerele pe cat posibil.

Ceea ce m-a surprins la The Office este faptul ca s-a dovedit a fi in cele din urma un serial exact pe gustul meu. Eu recunosc ca in general caut fie serialele de comedie care iti asigura o portie buna de ras (spre exemplu Friends), fie serialele care sunt pline de mister sau intriga si care te fac sa ramai cu o gramada de intrebari fara raspuns la finalul fiecarui episod sau sezon (spre exemplu How to get away with murder sau Jane the Virgin). Desigur, tipul acesta sarcastic de umor imbina cumva tocmai cele doua tipologii de seriale pe care tocmai le-am descris: inainte de a-ti lua portia de ras trebuie sa gandesti un pic gluma si sa ii intelegi dedesubturile.

Nu stiu sincer daca serialul asta ar putea fi pe gustul oricui, dar vreau totusi sa remarc faptul ca a rezistat timp de 9 sezoane. Foarte putine seriale reusesc o asemenea performanta, si cred totusi ca asta spune ceva despre calitatea lui. Mie chiar mi s-a pus un nod in gat in momentul in care am apasat butonul play pentru ultimul episod. Parca nu-mi venea sa cred prin cate au trecut toate personajele, si cumva ma simteam si eu parte din actiune si din viata lor.

Probabil ca de asta mi-au dat si lacrimile undeva in primele minute ale ultimului episod, in timp ce ma gandeam la faptul ca pentru actori serialul asta chiar a fost un job timp de 9 sezoane. Pe alocuri am simtit ca personajele nu mai erau jucate, ci ca actorilor chiar le pare rau ca incepand cu a doua zi n-o sa mai filmeze impreuna pentru The Office. A fost un sentiment care nu m-a mai incercat de la Friends incoace, si cumva parca mi-a fost dor de el.

Va las cu cateva dintre momentele emblematice din serial, plus doua dintre replicile mele preferate din toate cele 9 sezoane. As fi putut sa aleg mai multe replici, insa le-am ales pe cele doua care mi-au ramas intiparite in minte si pe care le consider sfaturi de urmat.

Replici preferate:

Before I do anything, I ask myself: would an idiot do that? And if they would, I do not do that thing. (Dwight Schrute)

Would I rather be feared or loved? Both. I want people to be afraid of how much they love me. (Michael Scott)


Voi la ce serial v-ati uitat in ultima vreme?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *