FCSB, echipa care vesteste primavara europeana

In ultima vreme am impresia ca, cel putin in tara in care traim, fotbalul este mai degraba un subiect de cancan, si prea putin unul care mai tine de domeniul sportiv. Tocmai de aceea zic sa aplaudam performanta reusita aseara de FCSB, cu doua etape inainte de ultimul meci din grupele UEFA Champions League.

Imediat dupa tragerea la sorti trebuie sa recunosc ca am rasuflat usurata, cu toate ca o parte din mine suspina un pic la gandul ca in Champions League am fi jucat impotriva Barcelonei. Pe de alta parte, probabil ca n-am fi facut mare branza intr-o grupa pe care am fi impartit-o cu cei de la Barcelona, Juventus si Olympiacos, asa ca parca e mai bine intr-o competitie in care avem acelasi numar de puncte ca echipa catalana – 10.

Mai usurata rasuflu la gandul ca in sfarsit pot sa ma bucur si eu de ultimele doua meciuri din grupa fara sa-mi creasca tensiunea. Sper sa avem parte de cat mai mult fotbal si de goluri surprinzatoare, avand in vedere ca nu mai avem nimic de pierdut si e sansa noastra sa dovedim ca n-am ajuns degeaba pana in saisprezecimile competitiei.

Aseara am trait periculos, si trebuie sa ne bucuram ca meciul s-a terminat cu bine pentru fotbalul romanesc. Macar la nivel de cluburi sa mai miscam si noi un pic, avand in vedere faptul ca echipa nationala e in reconstructie de cativa ani incoace. Viitorul suna bine si cred cu tarie ca acum chiar avem de unde sa alegem jucatori pentru reconstructia asta, deci nu va mai fi cazul sa o folosim doar pe post de scuza. De astazi echipa de fotbal a Romaniei are de altfel si o noua identitate vizuala, asa ca sper ca schimbarea asta se va resimti si la nivel de psihic, dar si in ceea ce priveste jocul din teren.

Trecand peste asta, cred ca putem sa fim onesti si sa recunoastem ca meciul de aseara n-a fost unul spectaculos. A fost insa exact ceea ce trebuia sa fie – important era sa acumulam cel putin un punct, si conta prea putin numarul de goluri de pe tabela. Am avut un moment de cascadorii rasului, o sclipire de geniu, o greseala de arbitraj vizibila de pe Luna, dar si emotii care s-au acumulat si au izbucnit pe banca de rezerve.

Pentru ca asta-i fotbalul – supus greselilor, fortunei si emotiilor. Chiar daca e frumos sa te uiti din afara si sa judeci, e greu sa te pui in pielea celor de pe teren si sa intelegi ca pana la urma sunt si ei oamenii ca tine. Au si ei momente in care gresesc, au si ei momente in care le surade norocul de unde nu se asteapta, au si ei momente in care uita de orice urma de mandrie si izbucnesc in plans in fata a milioane de oameni.

Si daca tot am deschis subiectul, hai sa vorbim si despre ironiile vietii. Despre cat de diferit poate sa arate viata ta la diferenta de doi ani. Cu doi ani in urma Denis Alibec era eroul celor de la Astra Giurgiu, si reusea sa devina cel mai bun jucator din Liga 1.

Presa, oamenii de fotbal si suporterii l-au ridicat la rangul de zeu al fotbalului romanesc, ca mai apoi cele trei tabere sa astepte cu sufletul la gura o greseala care sa dovedeasca tuturor ca Alibec e si el om, nicidecum vreo zeitate. Si pasa proasta a venit, fix in momentul in care toti aveau cele mai mari asteptari de la el. Pasa proasta s-a adancit, frustrarile s-au acumulat, iar Alibec omul a rabufnit pe rand in toate felurile in care un om e posibil sa rabufneasca – maini intinse pe sus, nervi, plans in hohote.

Sigur, nu vreau sa credeti ca incerc sa-i gasesc scuze. Are cu siguranta si el partea lui de vina, si cred eu ca lacrimile de aseara spun ca a inteles in sfarsit care-i vina lui. Zic doar sa nu uitam ca vorbim despre acelasi jucator care, la finalul campionatului trecut, primea banderola de capitan si urca in tribune alaturi de suporteri. *Ma rog, recunosc ca nu-mi amintesc exact cand a primit banderola de capitan, dar cred ca intelegeti ideea.

Probabil ca, pana la urma cea mai mare greseala a fotbalistului Denis Alibec este faptul ca a indraznit sa isi cumpere o masina de sute de mii de euro, in loc sa-si verse amarul pasei proaste prin cluburile de fita din Bucuresti sau cu cateva sticle de vin. 🙂

Si ca sa trecem si peste acest subiect, si sa privim partea plina a paharului, FCSB incepe sa arate din ce in ce mai bine. Exista cativa jucatori in echipa care cred eu ca au sanse sa ajunga jucatori mari, iar pariul meu este un alt Den(n)is – Dennis Man. Sigur, in ultimele doua meciuri pare ca si-a pierdut un pic din stralucire, dar sa nu uitam ca are 19 ani.

Coman, Nedelcu si Benzar sunt si ei jucatori tineri, cu fluctuatii de forma, asa ca cel mai important in momentul de fata e sa li se acorde cat mai multe minute de joc. Au timp sa demonstreze ce-au invatat la Academia lui Hagi, zic sa avem un pic de rabdare cu ei.

Nita a demonstrat de multa vreme ca e un portar cu sclipiri de geniu, iar mare parte din aceasta calificare i se datoreaza si lui. Cum se datoreaza desigur si oportunistului bizon Harlem Gnohere, lipsa de forma a lui Alibec dovedind faptul ca Budescu este pasatorul de serviciu si jucatorul care poate sa puna in lumina reflectoarelor orice atacant cu care face echipa in teren. Ca tot veni vorba de Constantin Budescu, este cu siguranta jucatorul care a surprins cel mai tare in campania asta de calificare. Era clar ca o sa confirme, dar e surprinzator modul in care a facut-o. 10 trebuie sa scrie pe spatele lui la echipa nationala.

Avem in sfarsit si fundasi centrali si, desi trebuie sa recunosc ca preferatii mei sunt Planic si Balasa, e bine totusi ca Larie e pregatit oricand sa intre in echipa de start in locul unuia dintre ei. Asta ii motiveaza si pe ei sa joace cat mai bine si sa traga cu dintii de postul de titular, plus ca nu se stie niciodata cand are loc vreo accidentare. Cum a fost spre exemplu cazul lui Planic, care a lipsit in ultimele meciuri din campionat si din Europa League.

Despre Felipe Teixeira si Junior Morais nu stiu ce-ar mai fi de spus, fiecare prestatie a lor confirma seriozitatea si modul in care trateaza fotbalul. Pintilii este un jucator care a confirmat si in trecut, si inca e capabil sa ofere siguranta la mijlocul terenului.

La inceput n-am prea inteles de ce Becali il tine pe un piedestal pe Florin Tanase, dar parca incep sa-mi schimb parerea despre decar cu fiecare joc care-l prinde in teren. Mai are multe de confirmat, dar la prima vedere pare ca e pe un drum bun. La fel si Lucian Filip, un jucator pe care-l urmaresc inca de pe vremea cand juca la echipa a doua. Pe atunci era o mare speranta a echipei, alaturi de Vlad Rusu, Andrei Ionescu si Eric Bicfalvi. E singurul dintre cei patru care inca face parte din lotul celor de la FCSB, deci or fi vazut toti antrenorii care s-au perindat pe la echipa ceva potential in el.

Nu scapa nici Enache de parerea mea sincera, pentru ca ar fi nepoliticos din partea mea sa sar peste vreun jucator care a fost aseara pe teren. Singura circumstanta atenuanta pe care pot sa i-o gasesc pentru forma mai putin buna e faptul ca nu joaca pe postul care l-a consacrat la Astra Giurgiu ceea ce, fie vorba intre noi, nu stiu daca e tocmai vina lui. Eu una chiar as vrea sa-l vad evoluand pe postul lui intr-un meci, sa vedem daca se schimba in vreun fel situatia si daca ajuta cu ceva jocul de la mijlocul terenului.

Habar n-am daca o sa ne mai surada norocul si la tragerea la sorti pentru saisprezecimile Europa League, insa ma gandesc ca pentru antrenorul Nicolae Dica ar fi interesant sa aiba loc un duel intre FCSB si Dinamo Kiev. #Du-teDica

N-am habar nici daca o sa-mi fac un obicei din a-mi da cu parerea despre fotbal, dar exista posibilitatea sa incep sa scriu mai des despre subiectul asta. Am observat ca multe persoane de sex opus sunt foarte surprinse atunci cand afla ca-mi place fotbalul, de parca as fi un soi de piesa de muzeu. Sunt sigura ca exista multe reprezentante ale sexului frumos carora le place fotbalul ca si sport, si care pot oricand sa-si dea cu parerea despre acest subiect, intr-un mod pertinent si sustinut de argumente puternice.

Sigur, urmaresc meciurile Barcelonei si pentru ca-mi place de Gerard Pique. Sau urmaresc meciurile lui Bayern Munchen si pentru ca-mi place Mats Hummels. Sau urmaresc meciurile lui Real Madrid si pentru ca-mi place de Sergio Ramos. Si tot asa, ati prins care-i ideea. Dar asta e un bonus, in rest incerc sa ma bucur de fotbal in sine si sa inteleg ceva din ceea ce joaca echipele din teren si oamenii astia pe care i-am enumarat mai sus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *