Ma enerveaza la culme cliseul asta pe care l-am folosit in titlu, probabil pentru ca n-o sa inteleg niciodata de ce oamenii simt nevoia sa se schimbe doar la inceput de an.

Desigur, e adevarat ca un an nou simbolizeaza un nou inceput si e cumva normal sa iti setezi niste obiective si sa faci cateva schimbari in viata ta. Eu spre exemplu mi-am propus ca anul acesta sa ma apreciez mai mult si sa fac cumva sa ma inconjor doar de oameni care sa-mi intretina starea de bine. M-am saturat de atata negativitate, de toane, dar si de oameni care ma cauta doar in momentele in care au nevoie de mine.

Vorbeam chiar ieri cu prietena mea cea mai buna, si ii spuneam ca nu-mi doresc sa am o gramada de prieteni in cercul meu de apropiati. Prefer calitatea, nu cantitatea. Prefer sa am alaturi oameni pe care stiu ca pot sa ma bazez. Toate lucrurile prin care am trecut in ultima perioada m-au facut sa-mi dau seama ca, cu cat ai asteptari mai mici de la oamenii din jur, cu atat sunt mai mici si sansele sa suferi o dezamagire.

Am plecat de multe ori de la premisa ca toti oamenii gandesc si sunt ca mine, ceea ce-a fost o greseala. Doar pentru ca eu sunt corecta si spun ceea ce gandesc, nu inseamna ca toti oamenii din jur o sa-mi raspunda cu aceeasi moneda. Doar pentru ca incerc sa-i fac sa vada lucrurile si dintr-o alta perspectiva, nu inseamna ca toti oamenii din jur o sa ma inteleaga si o sa puna in aplicare sfaturile mele. Asta este, anul asta mi-am propus sa-mi vad doar de viata mea si sa-mi ofer mie insami sfaturile de care am nevoie.

M-am cam saturat sa fac lucrurile intr-un anumit fel, in ideea in care doar asa pot sa tin o anumita persoana langa mine. Relatiile se cladesc in asa fel incat ambele persoane sa se simta in largul lor, iar asta presupune efort din ambele parti. Daca efortul vine doar dintr-o directie, e clar ca ceva trebuie sa se schimbe. Tu fa schimbarea pe partea ta, o sa-ti dai seama daca cealalta persoana merita efortul sau daca e mai bine sa te retragi.

Oamenii isi schimba prioritatile, iar asta este cursul firesc al vietii. Fiecare etapa a vietii noastre aduce cu sine o serie de schimbari, iar prioritatile devin altele. Pe rand apar in peisaj: un loc de munca care sa-ti plateasca facturile, o persoana alaturi de care speri sa te culci si sa te trezesti pentru tot restul vietii, o casa pe care s-o transformi in acasa, unul sau mai multi copii, samd. Ideea e ca nu trebuie sa lasi pe nimeni sa te faca sa te simti vinovat pentru prioritatile tale, atat timp cat esti multumit cu felul in care arata viata ta.

M-am intersectat si eu de-a lungul timpului cu oameni care mi-au reprosat ca nu erau o prioritate. Asta cu toate ca mie mi se parea ca faceam tot posibilul sa-i includ in viata mea, incercand sa le aloc si putinul timp liber pe care-l mai aveam la dispozitie. Unii au inteles in cele din urma ca asta-i firea mea, si ca cel mai probabil n-o sa ma schimb prea curand.

Eu nu fac lucrurile gandindu-ma sa-i multumesc pe cei din jur, ci gandindu-ma de fiecare data ce ma multumeste pe mine. Poate ca suna ca si cum as fi un pic cam egoista, insa sunt de parere ca de multe ori trebuie sa avem macar o doza mica de egoism ca sa luam deciziile cele mai bune pentru noi insine. Nu poti sa-ti petreci intreaga viata facandu-i fericiti pe altii, in timp ce tu esti in mod constant nefericit si nemultumit.

Anul acesta am de gand sa invat sa ma iubesc pe mine insami, chiar si atunci cand cei din jur o sa ma faca sa ma simt ca si cum nu merit asta. 🙂