De câteva săptămâni simt că parcă am intrat într-un soi de rutină și vreau să ies cumva din starea asta, tocmai de aceea caut noi moduri în care să-mi petrec timpul liber.

Așa am ajuns zilele trecute să mă gândesc la lucruri pe care nu le-am mai făcut de când eram copil și de care mi-e dor, ceea ce imediat a aprins în capul meu un beculeț și a condus la nașterea tag-ul de față. E adevărat că cele 10 lucruri pe care nu le-am mai făcut de foarte multă vreme mi-au trezit și foarte multe amintiri plăcute, majoritatea din copilărie, probabil de aceea am devenit ușor nostalgică pe măsură ce scriam rândurile de mai jos.

 

1. Nu am mai mers la săniuș.


Dacă nu mă înșală memoria, și nu cred că mă înșală, eram în școala generală ultima oară când am mers la săniuș. Cred că mi-e dor să fac asta pentru că era o tradiție de familie, și un prilej să petrec mai mult timp cu ai mei. Îmi amintesc că de abia așteptam prima zăpadă din an, și așteptam și mai cu sufletul la gură să vină ai mei acasă și să mergem la săniuș. 🙂

 

2. Nu am mai fost la mare.


Cred că ultima oară am mers la mare înainte să încep facultatea, și adevărul e că asta este o schimbare destul de radicală în viața mea. Când eram mică, nu trecea an să nu merg măcar câteva zile cu ai mei pe litoralul românesc. Devenise și asta o tradiție de familie, doar că în ultimii ani am preferat să mai schimbăm peisajul și să mergem și în alte colțuri ale țării.

 

3. Nu am mai mers cu mama la o sesiune de shopping.


Mama e mai shopaholic decât mine, așa că încă de pe vremea când eram mică m-a plimbat cu ea prin magazine. Chit că mergeam să ne cumpărăm ceva de îmbrăcat, sau că făceam cumpărături ca să umplem frigiderul, eram mai mereu împreună.

Când aveam până în 7 sau 8 ani, mergeam cu trenul până la București cu câteva zile înainte de ziua mea. Ea spunea că mergem pentru că doar acolo găsim păpuși Barbie și haine pentru ele, dar acum că privesc în urmă cred că era mai mult de atât. Îmi plăcea la nebunie să merg cu ea la cumpărături, pentru că lucra în fiecare săptămână de luni până vineri și de fiecare dată vedeam în sesiunile de shopping un prilej să petrecem cât mai mult timp împreună.

 

4. Nu am mai făcut un om de zăpadă.


Și omul de zăpadă prindea viață tot după prima ninsoare din an, imediat după ce ne întorceam de la săniuș. Îmi plăcea mult de tot să fac oameni de zăpadă în curtea bunicii, asta pentru că știam că la ei în curte n-o să mi-l dărâme nimeni și că o să țină până când se va topi zăpada.

 

5. Nu m-am mai dat cu rolele.


Pentru că prietena mea cea mai bună din copilărie era mai mare decât mine și pe la 10 ani avea deja role, prin 2001 ai mei s-au văzut nevoiți să-mi cumpere și mie prima mea pereche de role. Le-am folosit maxim un an, perioadă în care nu vă gândiți că ieșeam în fiecare zi să mă plimb cu rolele. Cred că dacă le-am folosit de vreo 10 ori e bine, dar s-au păstrat într-o formă foarte bună și în urmă cu câteva săptămâni le-am găsit într-o cutie pe care o am acasă la bunica.

Acela a fost momentul în care mi s-a făcut dor de-o plimbare cu rolele, doar că din păcate între timp am crescut și perechea din copilărie mi-a rămas cu câteva numere mai mică. Am tot zis că o să-mi cumpăr o pereche nouă și că o să profit de ocazie ca să fac un pic de mișcare, dar știu că e o poftă de moment și că după 2-3 ieșiri din astea iar o să le agăț în cui.

 

6. Nu mi-am mai vopsit părul într-o culoare excentrică.


Am avut în facultate o perioadă în care am încercat să-mi vopsesc părul în tot felul de culori, însă după câteva încercări m-am oprit și am revenit la culoarea mea naturală.

Urăsc momentul acela în care intervine rutina într-un anumit aspect al vieții mele, iar asta se aplică și în ceea ce privește culoarea părului meu. M-am cam plictisit de banalul șaten închis sau de ombre, așa că acum oscilez între balayage, silver hair sau lavender hair.

 

7. N-am mai învățat o limbă străină.


Adevărul e că materiile mele preferate de la școală erau limbile străine, asta pentru că mi se păreau singurele materiile la care la fiecare curs învățam lucruri noi.

Paradoxal, singurul meu calificativ B din clasele primare a fost la engleză, chestie care m-a enervat la culme și m-a făcut să vreau și mai tare să învăț această limbă. Apoi am învățat și un pic de italiană, pe care n-am exersat-o mai deloc în ultima perioadă și am cam uitat-o. La fel am pățit și cu limba franceză. Spaniolă am învățat ca toată generația mea, din telenovele.

Acum mă bate un gând să mă înscriu la un curs de germană, ceea ce săptămâna trecută l-a făcut pe tata să-mi spună următoarea frază: „eu când ți-am spus în școala generală că n-ar fi rău să te înscriu la meditații de limba germană, nici n-ai vrut să mă asculți”. În viață mă ghidez după principiul că niciodată nu-i prea târziu, iar adevărul este că parcă mi s-a făcut dor să o iau de la capăt cu o limbă străină și să-mi ocup timpul liber încercând să o învăț.

 

8. N-am mai traversat granițele țării.


În timp ce toată lumea încearcă să plece din țară și să viziteze tot felul de destinații exotice de pe glob, eu n-am mai părăsit teritoriul României de câțiva ani buni.

Anul trecut am avut de două ori bagajele pregătite pentru o scurtă vizită de câteva zile în Budapesta – prima în mai, a doua în august, însă de fiecare dată a intervenit câte ceva și n-am mai reușit să merg. Aveam nevoie ca de aer de o ieșire din rutină, așa că până la urmă într-un weekend mi-am luat inima în dinți și am mers singură să vizitez orașul lui Bacovia, Bacău.

Tocmai de aceea, anul acesta am decis să nu-mi mai fac planuri nici măcar cu o lună înainte, ci să trăiesc momentul și să plec atunci când se va ivi ocazia. Sunt genul acela de persoană care se entuziasmează foarte repede atunci când știe că există posibilitatea să meargă într-o vacanță, iar asta face ca dezamăgirea să fie și mai mare în cazul în care se anulează planurile.

 

9. Nu am mai purtat sutien.


Mama mi-a cumpărat primul meu sutien atunci când eram în clasă generală (*la insistențele mele), și de atunci până în facultate n-am mai renunțat la a purta sutien. De fapt, singurele momente din zi în nu purtam sutien erau atunci când făceam baie și când dormeam.

De vreo trei ani încoace n-am mai purtat sutien decât la ocazii speciale, și simt nevoia să recunosc faptul că mă simt la fel de încrezătoare și de împăcată cu mine însămi. Cu sau fără sutien, important este să te simți bine în pielea ta. Simțeam la un moment dat că lăsam un accesoriu vestimentar să mă definească, așa că am vrut să-mi demonstrez că se poate și fără.

 

10. Nu m-am mai uitat la Game of Thrones.


Știu că al zecelea lucru de pe lista asta pare random, însă de câțiva ani tot încerc să mă uit la Game of Thrones. Primul episod l-am văzut undeva în vara anului 2013, și de atunci îmi spun în fiecare săptămână că o să continui să mă uit la serial. De fiecare dată găsesc însă câte o scuză: o să mă uit când sunt în concediu, o să mă uit în weekend, o să mă uit la iarnă șamd.

Începând cu anul acesta mi-am propus să nu mai găsesc scuze ca cele enumerate mai sus, pentru că din scuză în scuză ajung să nu mai fac deloc un anumit lucru. O să încerc să găsesc o oră pe săptămână în care să mă uit și la Game of Thrones, asta ca să-mi dovedesc mie că nu timpul e problema, ci faptul că am alte priorități. Vreau să învăț să-mi organizez mai bine timpul, dar și să învăț să renunț la lucrurile pe care nu țin neapărat să le fac.


Nu vreau să nominalizez eu persoane care să preia tag-ul celor 10 lucruri pe care nu le-am mai făcut de multă vreme, iar 10 nu este un număr bătut în cuie. Fiecare dintre noi este diferit, așa că vă las libertatea să hotărâți voi câte lucruri conține lista voastră.


Voi ce lucruri nu ați mai făcut de multă vreme?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *