Cred că am ajuns la una dintre temele mele preferate ale acestui 30 Day Writing Challenge – cinci orașe pe care vreau să le vizitez. V-am mai spus că îmi place foarte mult să fiu turist, tocmai de aceea sunt foarte entuziasmată să vă povestesc de ce am ales fiecare dintre cele cinci orașe de mai jos.

1. Tokyo, Japonia

Probabil că v-ați fi așteptat să încep cu Seoul, însă Tokyo este unul dintre orașele pe care îmi doresc de foarte multă vreme să-l vizitez. Am o afinitate pentru cultura japoneză și pentru felul în care se întâmplă lucrurile în Japonia, dar mai ales pentru ordinea și pentru disciplina de care dă dovadă acest popor.

2. Budapesta, Ungaria

Al doilea oraș de pe listă este unul ceva mai apropiat, capitala vecinei noastre Ungaria. Anul trecut plănuisem să merg în Budapesta la un concert, însă planurile mi-au fost date peste cap și n-am mai reușit să ajung nici la concert, nici în Budapesta. Sper să ajung anul acesta, mai ales că nu este chiar atât de departe de casă și am tren care mă duce direct la destinație. 🙂

3. Santorini, Grecia

Trebuie să recunosc că primul meu impuls a fost să adaug pe listă Bora Bora, însă mi-am amintit de Santorini în timp ce căutam o poză cu insula din Polinezia Franceză. Santorini este genul acela de loc în care visez să pot locui într-o bună zi – are un permanent aer de vacanță și ieșire la mare, iar adevărul e că mie mi-ar plăcea la nebunie să pot să numesc acasă un astfel de loc.

4. Amsterdam, Olanda

Am avut mereu impresia că Amsterdam are un aer ușor pitoresc, probabil de aceea îmi doresc să pot să vizitez acest oraș în viitorul apropiat. Un alt motiv este mai degrabă unul care ține de superstiție – anul trecut mi-am cumpărat niște biscuiți cu magneți de frigider și magnetul din pachetul meu era cu Amsterdam. Îl consider un semn că trebuie să ajung o dată în viață acolo.

5. Seul, Coreea de Sud

Și uite că am ajuns și la Seoul, oraș care desigur că nu putea să lipsească de pe lista mea. Nu știu dacă are de-a face cu muzica pe care o ascult, cu dramele coreene la care mă uit pe internet sau cu dragostea mea pentru florile de cireș, însă capitala Coreei de Sud este pentru mine ca un tărâm de basm.

Voi ce orașe vă doriți să vizitați?