Sunt genul acela de om care se entuziasmează foarte repede din aproape orice, însă entuziasmul îmi piere în general la fel de repede și de brusc. La fel cum m-am entuziasmat de altfel și de acest 30 Day Writing Challenge, pe care credeam că o să-mi fie foarte simplu să-l duc până la capăt.

Să vedem totuși care sunt alte lucruri ce mă entuziasmează:

  1. Un crush. Nu vă puteți închipui cam cât de tare mă entuziasmez atunci când mă îndrăgostesc de o persoană nouă. Probabil că de vină este sentimentul acela de nou, de necunoscut, care mă face să fiu curioasă să aflu cât mai multe lucruri despre persoana respectivă.
  2. Un concert al unei trupei preferate. Sunt genul acela de persoană care o să numere zilele până la concert, care o să fie pe site cu o oră înainte să se pună biletele în vânzare, cu cel puțin o oră înainte să înceapă concertul.
  3. Ploaia. V-am spus și zilele trecută că iubesc ploaia, iar entuziasmul meu este și mai mare atunci când nu am mai văzut picătură de ploaie timp de câteva zile bune. La Brașov am avut parte anul acesta de o vară destul de ploioasă, ceea ce pe mine m-a entuziasmat și m-a făcut să mă simt mai degrabă fericită decât dezamăgită. 🙂
  4. Un loc în care n-am mai fost până acum. Fie că este vorba despre o cafenea sau un restaurant, despre un oraș, despre o țară, adevărul este că mă entuziasmez foarte tare atunci când știu că o să vizitez un loc nou. Sunt genul acela de turist care se documentează și își face o listă cu toate locurile pe care vrea să le viziteze, iar la fața locului face o grămadă de poze.
  5. revăd o persoană dragă după o lungă perioadă de timp. Mă bucur atunci când am ocazia să reîntâlnesc un prieten vechi, pe care nu l-am mai văzut de multă vreme. Îmi plac acele prietenii în care deși nu vorbești cu o persoană în fiecare zi sau nu ai mai vorbit cu ea de luni întregi, când vă revedeți vă simțiți și vă comportați ca și cum ați fi vorbit zi de zi.

Cam astea sunt câteva dintre lucrurile care mă entuziasmează, dar există desigur multe altele pe care nu am reușit să le menționez astăzi.

Cum ar fi o pisică sau un cățel cu care mă întâlnesc pe stradă și cu care simt aproape de fiecare dată nevoia să mă bag în seamă și să mă joc. Sau un episod din serialul meu preferat. Sau un sezon nou al unui serial, pe care-l aștept de câteva luni. Sau o melodie pe care n-am mai auzit-o pe multă vreme.

Sau o invitație la nuntă. Sau un desert care arată foarte bine. Sau o melodie nouă de la una dintre trupele mele preferate. Sau o discuție telefonică de o oră cu prietena mea cea mai bună. Sau o sesiune de shopping online. Sau…