Chiar dacă la început am pornit cu gândul să vă povestesc despre băiatul cu nume exotic de care mi-a plăcut atunci când eram la grădiniță și aveam doar șase ani, până la urmă m-am răzgândit. Tema de astăzi a 30 Day Writing Challenge mă provoacă să vă povestesc despre primul meu crush, însă desigur că eu voi da și acestei teme o turnură ușor diferită.

Sigur, poate că am putea spune că acel băiat a fost primul meu crush, având în vedere că încă-mi amintesc că de abia așteptam să vină dimineața doar ca să-l văd. Stăteam chiar și în aceeași banca cu el, așa că probabil vă imaginați cam câtă plăcere îmi făcea să merg zi de zi la grădiniță. 🙂

Dar nu, astăzi am decis că nu vreau să vă povestesc despre acel crush. Astăzi vreau să vă povestesc despre prima dată când m-am îndrăgostit cu adevărat, sau mai bine spus despre momentul în care mi-am dat seama că sunt cu adevărat îndrăgostită de cineva. Am avut de-a lungul timpului câte un crush pentru destule persoane, dar cred totuși că niciodată n-am simțit ceea ce simt pentru persoana despre care vă voi povesti în această postare.

Povestea începe în urmă cu vreo 4 ani, atunci când cred că ne-am cunoscut pentru prima dată. Spun cred, pentru că adevărul este că la momentul respectiv treceam printr-o perioadă destul de nasoală a vieții mele și nu-mi amintesc cu drag de ea. Nu știu cum sau unde ne-am cunoscut mai exact, dar țin totuși minte că încă de atunci nu mi-a fost tocmai indiferent.

Pe la 18 ani cineva mi-a frânt inima pentru prima dată, ceea ce m-a făcut să nu mai am încredere în cei din jur. Nu mă deranjează să recunosc asta, cred că toți am trecut la un moment dat prin asta și toți avem nevoie de experiența asta ca să ne învățam lecția și să ne maturizăm din punct de vedere emoțional.

Probabil că aș fi putut să vă povestesc despre persoana care mi-a frânt inima și pe care am considerat-o multă vreme ca fiind the one that got away, dar adevărul e că mi-am dat seama că la momentul respectiv n-am simțit ceea ce simt acum, deci nu merită. Eu am fost oricine pentru el, dar cu toate astea el a fost cineva pentru mine. Mi-aș dori din totul sufletul să pot spune și eu că este oricine sau nimeni pentru mine, dar m-aș minți pe mine și v-aș minți si pe voi.

Este una dintre persoanele care m-au pregătit pentru viață și pentru toate dezamăgirile de care m-am lovit de atunci și până în prezent.

În urmă cu 4 ani eram încă destul de precaută, și era foarte greu ca oricine să reușească să mă convingă să las garda jos. Eram foarte atentă la cei din jur, așa că orice gest mic putea să mă facă să mă bag la loc în carapace. Mă simțeam încă oricine, chestie pe care mi-am tot repetat-o de-a lungul anilor.

Mi-a luat ceva timp să înțeleg că nu trebuie să las acel cuvânt să mă urmărească toată viața, iar într-o zi am decis că nu vreau să mai fiu oricine.

A fost ziua în care mi-am dat seama că nu eram îndrăgostită de persoana respectivă, ci de persoana pe care o proiectasem în mintea mea și de persoana care credeam eu că era. Nu eram supărată pe el, ci pe cine credeam eu că era.

Ideea e în felul următor: în viață nu poți să treci mai departe până nu lași trecutul în urmă și până nu-ți înveți lecția. Am avut nevoie de o clipă în care m-am simțit nimeni, ca să-mi dau seama că a fi oricine nu era chiar atât de rău. Mi-am dat seama că m-am îndrăgostit cu adevărat în momentul în care m-am simțit nimeni, și cred că nimic nu se compară cu sentimentul acela.

Am știut că m-am îndrăgostit în momentul în care am intrat în camera aceea și l-am văzut pentru prima dată după aproape 4 ani. Am știut că m-am îndrăgostit în momentul în care s-a uitat atent în ochii mei și mă privea ca și când eram în sfârșit cineva, ca și cum se bucura că sunt acolo, în clipa aceea. Am știut că m-am îndrăgostit în momentul în care inima mi s-a oprit pentru câteva secunde, atunci când am aflat că se mută într-un alt oraș. #justmyluck

Am știut că m-am îndrăgostit atunci când în ochii lui am văzut aceeași tristețe pe care am avut-o și eu în ochi timp de atâția ani. Am știut că m-am îndrăgostit atunci când mi-a scris primul mesaj pe Facebook și inima era să-mi sară din piept. Am știut că m-am îndrăgostit atunci când mi-a trimis o melodie cântată de el la chitară și am ascultat-o frenetic timp de câteva zile la rând.

Am știut că m-am îndrăgostit atunci când l-am revăzut după mai bine de-o lună și l-am lăsat să se uite la mine în timp ce mâncam un Snack Box de la KFC. Am știut că m-am îndrăgostit atunci când am dansat pentru prima dată cu el și în stomac am simțit ceva ce nu-mi amintesc să mai fi simțit vreodată.

Am știut că m-am îndrăgostit atunci când insista să beau apă ca să-mi treacă durerea de cap. Am știut că m-am îndrăgostit atunci când mi-a legat șireturile și mi-a spus că pot să contez pe faptul că o să facă asta toată seara.

Am știut că m-am îndrăgostit atunci când mi-am dat seama că probabil aș face aproape orice ține de mine să-l fac să zâmbească din nou.

Am știut că m-am îndrăgostit atunci când l-am văzut cu altcineva și m-am simțit nimeni. Am știut că m-am îndrăgostit atunci când pe interior m-am simțit goală și am simțit că inima mi se rupe iar în bucăți.

Am știut că m-am îndrăgostit atunci când pe interior plângeam în hohote, în timp ce la exterior trebuia să mă prefac că totul este în regulă și că nu mă deranjează situația în care mă aflu. Am știut că m-am îndrăgostit în clipa în care mi-am dat seama că probabil nimic nu m-am durut vreodată mai mult decât să simt că sunt nimeni pentru o persoană care e cineva pentru mine.

Am știut că m-am îndrăgostit atunci când mă uitam doar la ceas și îl căutam cu privirea în mulțime, iar inima mi-a luat-o razna când în sfârșit l-am găsit.

Am știut că m-am îndrăgostit atunci când la o nuntă mi-am călcat pe orgoliul meu cât China, m-am ridicat de la masă și am mers să vorbesc cu el. Am știut că m-am îndrăgostit atunci când a făcut și el același lucru, câteva ore mai târziu. Am știut că m-am îndrăgostit atunci când m-a strigat pe nume și m-a rugat să-i înapoiez ochelarii de soare cu care mi-au lipsit câteva secunde să plec acasă.

Am știut că m-am îndrăgostit atunci când m-am urcat în acel tren și m-am așezat pe locul liber de lângă el. Am știut că m-am îndrăgostit atunci când m-a lăsat să adorm pe umărul lui și mi-am dat seama că nu mă mai simțisem de foarte multă vreme atât de lipsită de griji și atât de liniștită.

Am știut că m-am îndrăgostit atunci când mă așezasem periculos de aproape de fața lui și deschideam din când în când ochii pe jumătate doar ca să-l privesc, încercând să-mi potolesc zâmbetul. Am știut că m-am îndrăgostit atunci când s-a ridicat de lângă mine și o parte din mine și-ar fi dorit să dea timpul înapoi.

Am știut că m-am îndrăgostit atunci când m-am trezit dis-de-dimineață și a fost primul lucru pe care l-am văzut în fața ochilor. Am știut că m-am îndrăgostit atunci când a observat că-mi dau lacrimile și m-a întrebat de ce plâng.

Am știut că m-am îndrăgostit atunci când mi-a aruncat o zâmbet cu subînțeles în timp ce mă machiam în oglindă, înainte să plecăm în oraș.

Am știut că m-am îndrăgostit atunci când el mi-a cumpărat o pelerină de ploaie, eu i-am făcut cinste cu o bere și apoi am împărțit cu el porția de mâncare chinezească pe care o cumpărasem fix cu acest gând.

Am știut că m-am îndrăgostit atunci când mi-am dat seama că pleacă și că probabil iar n-o să ne mai vedem o lună. Am știut că m-am îndrăgostit atunci când mi-am dat seama că-mi fac griji pentru el și că vreau să știu că-i bine.

Am știut că încă sunt îndrăgostită atunci când am răsuflat ușurată la gândul că a ajuns acasă cu bine, primul lucru pe care l-am văzut de dimineață după ce m-am trezit fiind o poză cu el, postată pe Instagram la 2 noaptea.

Așadar da, uneori dragostea-i simplă și îți dai seama că ajungi să te îndrăgostești datorită unor gesturi obișnuite în ochii altora. Aș minți dacă aș spune că vreau să rămân în punctul ăsta în care mă aflu acum, doar că din păcate pentru a avansa ambele persoane trebuie să fie pe aceeași pagină.

Cumva simt că sunt doar eu pe pagina asta, așa că la un moment dat voi fi nevoită să o schimb, fie că vreau, fie că nu. Probabil că din când în când o să mă întorc s-o recitesc, pentru că e fain să te simți îndrăgostit după o perioadă lungă în care părea că nimic nu ar putea să te mai facă să te simți așa.

În caz că o să citești asta vreodată: mulțumesc, D.