Încă n-am învățat toate lucrurile pe care aș putea să le învăț în viață, și nici nu am copiii, însă astăzi trebuie să fac un exercițiu de imaginație și să mă gândesc la trei lucruri pe care aș vrea să le învețe viitorii mei copiii de la mine.

Probabil că până voi avea eu copiii am destul timp să învăț alte lecții mai importante decât cele pe care le-am înșiruit eu mai jos, însă pentru moment acestea sunt cele trei lucruri pe care aș vrea să le învețe ei de la mine.

  1. Să se bucure cât mai mult de copilărie. Adevărul e că de multe ori simt că nu m-am bucurat destul de anii copilăriei și că m-am grăbit să devin adult. Chiar dacă nu pot spune că am avut parte neapărat de o copilărie tocmai roz, de multe ori mi se face dor de acei ani în care părinții mei făceau tot ce le stătea în puteri ca eu să nu am nici o grijă și să fiu fericită.
  2. Să nu înceteze niciodată să creadă în Moș Crăciun. Și acest lucru se leagă până la urmă tot de copilărie și de inocența anilor copilăriei. Mi-aș dori ca ai mei copiii să se bucure de Crăciun și de frumusețea lucrurilor simple și la bătrânețe, poate pentru că prin ochii mei Crăciunul este sărbătoarea cu care asociez ideea de familie.
  3. Să fie sinceri. Simt că trăim într-o lume în care oamenii nu mai au curajul să fie sinceri – nu doar cu oamenii din jur, ci și cu ei înșiși. Sinceritatea este una dintre calitățile pe care eu una le apreciez cel mai tare la oameni, chiar dacă de cele mai multe ori adevărul doare. Adevărul iese întotdeauna la suprafață, iar de multe ori este mai dureros după o minciună frumoasă.

Voi ce lecții credeți că ar trebui să-i învățăm pe copiii noștri?