Atunci cand eram mica si aveam pana in sapte ani nu suportam paianjenii. Nu pot spune ca imi amintesc sa fi trecut printr-o experienta traumatizanta care sa implice vreo creatura cu opt picioare, asa ca probabil sufeream de arahnofobie.

Pur si simplu nu-mi placea sa-i stiu prin preajma, asa ca ai mei deschideau imediat usa camerei mele cand auzeau cate un tipat specific intalnirii cu unul. Ei il prindeau, eu ii certam si le spuneam ca nu trebuiau sa-i faca nimic. Ei ma intrebau de ce am tipat, eu le explicam ca pur si simplu asta e modul in care reactionez eu in momentul in care vad un paianjen, si ca nu pot sa ma abtin sa nu tip. Scenariul se repeta de fiecare data.

Read More